Despre principesa Ana si fostul rege al Romaniei


http://www.justitiarul.ro/

La moartea principesei Ana de Bourbon-Parma. Controverse ale domniei si ale exilului regelui Mihai


L-am invitat pe dl. profesor Corvin Lupu, titular de catedra la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la o discutie privitoare la unele aspecte ale vietii si activitatii fostului rege al României, Mihai I. La rugamintea unor cititori ai interviurilor trecute, dl. profesor este de acord sa-i publicam o adresa postala electronica: corvinlupuro@yaho o.com


Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, va invit sa reluam discutiile noastre saptamânale, propunându-va sa schimbam tema despre evenimentele din Turcia, promisa cititorilor nostri data trecuta, cu „tema zilei”, respectiv cu problemele Casei Regale a României, mult discutate în aceste zile, datorita decesului principesei Ana de Bourbon-Parma, sotia fostului rege Mihai I.


Corvin Lupu: S-ar putea sa fim criticati pentru ca vorbim despre Casa Regala în aceste momente în care un membru al ei este condus pe ultimul drum, dar accept pentru ca atunci când este vorba despre personalitati devenite deja istorice, lucrurile se pun altfel si astfel de discutii se poarta. De altfel, la noi, la istorici, nu poate sa functioneze nici dictonul crestinesc „Despre morti, numai de bine!” La Istorie nu merge! Istoria cuprinde si analizeaza mult mai multi morti decât vii. Daca este sa-i vorbesti pe toti mortii numai de bine, crestineste, nu mai realizam nimic.


M.A.M.: Cum apreciati faptul ca decesul principesei Ana de Bourbon-Parma, la 92 de ani, a captat majoritatea agendei mass-media din tara, în aceste zile?

C.L.: Da, într-adevar decesul principesei este tratat ca un eveniment national de prima marime, chiar daca ea nu a jucat nici un rol în istoria României, dar, în exil, casatorindu-se cu Mihai, a devenit în ochii regalistilor români o prezumtiva viitoare regina si a fost tratata ca atare. Mie mi se pare exagerat sa i se acorde doliu national si sa i se acorde atentie ca unei personalitati cu mari realizari, când, de fapt, domnia sa nu a facut decât sa-si creasca fetele, fara sa-i lipseasca nimic. De altfel, ea este numita impropriu „regina a României”, ceea ce nu a fost niciodata. Am apreciat formularile corecte pe care le-ati folosit dumneavoastra, spre deosebire de alti jurnalisti, inclusiv de cei de la radioul si televiziunea publica, de la care ar trebui sa avem mai multe pretentii de profesionalism. Privitor la amploarea care s-a dat decesului principesei, poate ca aceasta se datoreaza nevoii românilor de a avea modele înalte. La români, exista cultul lui „Voda”, iar regii si reginele noastre, cu deosebire Carol I, Elisabeta, Ferdinand si mai ales Maria, au fost adorati de români si au avut, cei patru amintiti, prestatii înalte, decisive pentru istoria României. În fata realizarilor cu totul exceptionale ale celor patru, lipsurile nici nu s-au mai contabilizat cu atâta exigenta, cel putin la nivelul opiniei publice. Cu Carol al II-lea, lucrurile sunt diferite. Chiar daca a condus România într-o perioada de dezvoltare economica si mai ales cultural-stiintifica, faptul ca a practicat terorismul de stat la scara larga si a eliminat din viata politica a tarii, prin abuz, Miscarea Legionara, cea care întruchipa aspiratiile nationale înalte ale românilor, faptul ca a venit pe tron printr-o lovitura de stat data împotriva Regentei constitutionale care conducea în numele propriului sau fiu, faptul ca a dizolvat partidele politice în 1938 si, mai ales, faptului ca a cedat fara lupta Basarabia, Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Ardealul de Nord-Vest si Cadrilaterul, Carol al II-lea nu a fost postat nici de istoriografie si nici de constiinta publica în rândul marilor regi ai României, mentionati mai sus. Cultul românilor pentru „Voda” a fost si este foarte important. În aceasta perioada istorica, când România are un statut colonial la periferia Uniunii Europene, nu s-au ridicat decât foarte putine valori, în toate domeniile de activitate, iar putinii care s-au ridicat în acest regim ne-au parasit, cautând mai binele material. La valorile multe si mari din perioada comunista, societatea actuala nu se raporteaza din motive politice. Astfel, ramâne sa ne raportam la valori care vin din perioada interbelica, astazi cu totii nonagenari si îi idealizeaza. Cred ca poporul are nevoie de idoli, iar regele Mihai si familia sa, a devenit un idol al românilor. Problemele se complica atunci când îi analizam stiintific, adica istoriceste, juridic si militar. În aceste situatii, multi idoli cad de pe piedestalul virtual si se fac tandari.

 

M.A.M.: Ce acoperire ofera cariera regelui Mihai pentru statutul de idol al unei parti importante a românilor?

C.L.: Pe Mihai îl recomanda în primul rând calitatea sa de urmas al primilor regi ai României, cei cu mari realizari. El este cel care a confiscat, daca pot sa ma exprim asa, întregul prestigiu pe care domnitorii si regii l-au câstigat în ochii poporului român.

 

M.A.M.: Dar prestigiul detinut prin nastere trebuie sa primeasca acoperire prin fapte, nu?

C.L.: Aici eu am un punct de vedere diferit atât fata de detractorii regelui Mihai, cât si fata de sustinatorii sai. El are motivatii istorice serioase pentru faptul ca pâna la 23 august 1944 nu a facut nimic important. La începutul lumii septembrie 1940, în plina revolutie legionara, când multimea revoltata în strada îi cerea capul lui Carol al II-lea, acesta a acceptat sa paraseasca tronul si sa-l lase fiului sau Mihai, fara sa abdice, dar l-a numit ca prim-ministru pe generalul Ion Antonescu, caruia i-a conferit, prin Decret Regal, calitatea de Conducator al Statului. Deci, Mihai nu prea avea prerogative. Apoi, trebuie sa reamintesc cititorilor nostri ca Ion Antonescu a fost cel care a salvat atât viata lui Carol al II-lea, refuzând sa-l predea legionarilor si multimii din strada care îl cerea, salvând si dinastia, prin acceptarea lui Mihai ca rege. Mai mult decât atâta, exista dovezi si istoria a retinut ca Ion Antonescu i-a atras atentia regelui Mihai ca în timpul acelui cumplit razboi mondial trebuie sa fie luate o serie de masuri dure, unele discutabile din punct de vedere moral, din ratiuni militare, iar Casa Regala trebuie sa fie menajata si sa nu fie compromisa prin implicarea în acele masuri. Practic, patriotul Ion Antonescu îsi asuma cu buna-stiinta masurile pe care istoria le-ar fi putut clasifica drept nepotrivite, încercând sa-l ocroteasca pe rege.

 

M.A.M.: Si ce retine istoria din faptele regelui Mihai?

C.L.: La acest capitol, din pacate, stam mai rau. Multe dintre faptele regelui Mihai sunt controversate si este greu de argumentat pro sau contra. Astfel, privitor la relatiile sale cu serviciile secrete inamice, respectiv sovietice, atât ale sale, cât si ale Reginei-Mama Elena, familia le-a negat mereu si ele nu se pot dovedi stiintific, în lipsa documentelor din arhivele sovietice, respectiv ale Federatie Ruse, ca sa stim dimensiunea acestor colaborari nepotrivite cu inamicul. Legaturile strânse cu comunistii, pe care de asemenea le-a negat, sunt însa dovedite. Este însa cert ca în ziua de 9 mai 2010, la marea parada militara de la Moscova, organizata la aniversarea a 65 de ani de la victoria rusilor în al doilea razboi mondial, fostul rege Mihai a fost invitatul de onoare si a fost permanent în preajma lui Vladimir Putin si a lui Dimitri Medvedev. Asemenea onoare, dupa 65 de ani de la evenimente, nu se acorda decât unui colaborator de prima mâna. Revenind la ideea anterioara, nu vreau sa spun ca, în acel moment istoric, mai ales dupa ce România a fost învinsa în razboi, nu ar fi fost necesar ca regele sa dialogheze cu comunistii si cu sovieticii ca sa salveze maximum posibil din ceea ce mai putea fi salvat. Da, a fost necesara colaborarea cu sovieticii si cu judeo-bolsevicii din România, dar atunci de ce a mintit o viata întreaga spunând poporului ca el ar fi luptat împotriva comunistilor? N-a luptat nici o clipa împotriva comunistilor! Din contra, le-a facilitat preluarea puterii, a emis Decrete-Lege prin care a confiscat bunurile Grupului Etnic German, a permis deportarea sasilor în Uniunea Sovietica, i-a ajutat pe comunisti în multe feluri, iar ulterior, s-a declarat victima pentru ca i-au luat tronul, purtându-i însa de grija si stipendiindu-l pâna în 1985. Indiferent de aceste discutii, istoria a retinut cu claritate ca Mihai a fost singurul rege din Europa, al unei tari aliate a Germaniei, care a fost mentinut pe tron, cu acordul lui Stalin, decorat de Stalin, premiat de Stalin si ocrotit de Stalin în momentul în care s-a proclamat Republica Populara Româna si s-a produs acel divort amiabil între rege si comunisti.

 

M.A.M.: Altfel nici nu l-ar fi lasat sa plece din tara cu averile cu care a plecat…

C.L.: Nu la plecarea din tara, în ianuarie 1948, a luat averi. Atunci a plecat cu putine bunuri si cu o parte din suita regala pe care a solicitat-o. În noiembrie 1947, înainte de a pleca la Londra sa asiste la casatoria actualei regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, Mihai a trimis în strainatate o garnitura întreaga de tren cu bunuri regale pe care si le-a pus la adapost. Trenul a fost trimis cu aprobarea lui Petru Groza si, foarte probabil cu stirea sau la cererea sovieticilor, posibil a vicepresedintelui Comisiei Aliate de Control, gl. Susaikov, cel care-l reprezenta la Bucuresti pe presedintele respectivei comisii, maresalul Malinovski. Când Mihai a parasit tara, tot la cererea sovieticilor, guvernul României s-a angajat sa-i plateasca pe viata o renta lunara de 10.000 de $. Era o suma enorma pentru acele timpuri, referindu-ne la valoarea dolarului din 1947. Istoricii au clarificat de mult aceste probleme, iar faptul ca regele si anturajul sau au negat mereu aceste realitati nu schimba datele problemei, doar ca regele continua sa tina intoxicata opinia publica.

 

M.A.M.: Cât timp a platit România renta regelui Mihai? A fost renta conditionata de ceva?

C.L.: În schimbul rentei, regele se angaja sa nu se puna la dispozitia fortelor românesti din emigratie care luptau împotriva regimului judeo-bolsevic din tara. Renta i-a fost retrasa de Nicolae Ceausescu în 1985. Este mai mult ca sigur ca cineva din partid sau din Securitate i-a facut aceasta propunere. Nu stim daca i-a facut-o cu bune sau cu rele intentii, în orice caz, l-a determinat pe fostul rege sa se implice în actiuni antiromânesti, dintre care cea mai urâta a fost acceptarea cel putin verbala a Declaratiei de la Budapesta, din 16 iunie 1989, prin care, sub semnatura, o serie de intelectuali din România si din emigratie, evrei, unguri dar si etnici români, au sustinut necesitatea promovarii unui multiculturalism în Transilvania si autonomia teritoriala a acestei provincii, ceea ce însemna desprinderea Transilvaniei de România. O delegatie s-a dus la Versoix, regele a primit-o si se spune ca ar fi si semnat-o. E greu de stiut exact, cu atât mai mult cu cât originalul declaratiei, din câte stiu eu, se afla în posesia serviciilor secrete maghiare.

 

M.A.M.: Dar familia regala a vorbit mereu despre greutatile materiale pe care le-a îndurat în anii exilului si faptul ca fostul rege Mihai a fost nevoit sa lucreze pentru a se putea întretine…

C.L.: Povestea cu saracia regelui este o poveste frumoasa, buna de adunat admiratori din rândul oamenilor modesti. Este adevarat ca, vreme de multi ani, regele Mihai s-a judecat cu tatal sau pentru averile scoase din tara atât de unul, cât si de celalalt. Avocatii au profitat la maximum si cei doi fosti regi au cheltuit foarte mult judecându-se între ei. De fapt, au pierdut amândoi. De asemenea, mai trebuie sa luati în considerare faptul ca fostul rege Mihai avea doua hobby-uri: pilotajul si mecanica auto. El s-a angajat la o fabrica de masini unde-si satisfacea hobby-ul facând mai nimic si pe un slariu foarte mare pentru acele timpuri. Fabrica a câstigat foarte mult în imaginea publica pentru faptul ca-l avea ca angajat pe regele României. Era ceva inedit. Apoi, traind la Versoix pe un domeniu mare, cu servitori si procese de dus, este probabil ca cei 10.000 de dolari pe care-i primea ca renta din România sa nu fi fost îndestulatori. Elvetia era si atunci una din tarile cu traiul cel mai scump din întreaga Lume. Altfel, nimic de zis, atât Mihai, cât si Ana de Bourbon-Parma au fost oameni care nu faceau excese de nici un fel, având comportamente decente, demne si de tinuta regala reala. Din acest punct de vedere, chiar au fost niste exemple bune si nu au facut România de râs.

 

M.A.M.: Dar sa revenim la faptele regelui din timpul razboiului.

C.L.: Cel mai controversat act al regelui Mihai a fost, desigur, lovitura de stat de la 23 august, când regele Mihai l-a arestat pe Conducatorul Statului, Ion Antonescu. În acest caz, se interpreteaza mult politic, neglijându-se aspectele juridice, militare si istorice. Analizând pe criterii politice, se poate orice… Poti sa spui ca „X” ar trebui sa-l elimine pe „Y”, sau, altcineva sa afirme ca ar trebui invers, „Y” ar trebui sa-l elimine pe „X”, al treilea sa formuleze o alta parere etc. Politic se poate face orice afirmatie si fiecare forta implicata îsi formuleaza argumentele. În general, tradatorii îsi argumenteaza contrafactual gesturile si ne spun ce urmari îngrozitoare ar fi fost, daca n-ar fi tradat ei. Asa face si regele Mihai, asa face si generalul Iulian Vlad, privitor la decembrie 1989 si alti tradatori care ne spun ca daca nu ar fi tradat ei s-ar fi întâmplat mari nenorociri si ca ei sunt salvatorii etc. etc.

 

M.A.M.: Am vazut ca generalul Iulian Vlad este foarte suparat ca l-ati facut tradator.

C.L.: Eu nu l-am „facut tradator”, eu l-am dovedit tradator, prin toate dovezile pe care le-am adus în carteaTradarea Securitatii în decembrie 1989, inclusiv prin documentele care au fost o vreme secrete, în care el recunoaste ca a tradat. Dar asta este o alta discutie.

 

M.A.M.: Deci dumneavoastra îl considerati pe regele Mihai un tradator, cum l-a categorisit si presedintele Traian Basescu?

C.L.: Nu stiu ce stie presedintele Basescu, desi, daca vroia sa stie multe, avea ce sa citeasca. Cea mai valoroasa opera despre acele momente din istoria României este cea a savantului Gheorghe Buzatu, doar ca este foarte vasta si nu stiu daca dl. Basescu „le are cu cititul”, ca sa ma exprim în stilul domniei sale. Cândva ne spunea ca pe vapor nu citea, ci juca table, iar când cobora prin porturi nu fugea direct la biblioteca, ci în alte locuri… Daca mai sunt înca istorici si analisti care sustin ca România trebuia sa treaca de partea Uniunii Sovietice, în august 1944, acceptam, desi ar trebui sa acceptam cu amendamente foarte importante. Dar regele Mihai a fost tradator cel putin fata de persoana maresalului Ion Antonescu, cel care a salvat Casa Regala a României, refuzând sa-l predea pe regele Carol al II-lea legionarilor. Acestia doreau sa-l judece pentru miile de legionari asasinati în mod barbar în întreaga tara din ordinul regelui. Totul s-ar fi fost încheiat prin aceasta iesire din istorie a regalitatii române, la judecata strazii. Armata îl asculta pe Antonescu. Când regele Carol al II-lea i-a cerut comandantului Garnizoanei Bucuresti, generalul Coroama, sa reprime cu foc de arma revolutia legionara, acesta a refuzat categoric. Tinerii legionari din strada nu se comportau violent, nu actionau împreuna cu forte armate sau servicii secrete straine, ci manifestau împotriva regelui si a cedarii Ardealului fara lupta. Ei nu vroiau sa foloseasca forta si respectau legea. Generalul Coroama avea motive sa refuze sa execute un ordin ilegal. Primind toata puterea de Conducator al Statului prin Decret Regal al lui Carol al II-lea, Antonescu avea motive sa nu-l accepte pe Mihai pe tron, pentru ca regele nu a semnat un act de abdicare, ci un act prin care îl lasa pe Mihai pe tron, fara clarificarea cadrului juridic. Antonescu i-a ocrotit viata lui Carol al II-lea, punându-i la dispozitie un tren blindat cu care a fugit din tara, cu ajutorul caruia a scapat ca prin urechile acului de atentatul pregatit de legionari în gara Timisoara. Recunostinta din partea Casei Regale va veni prin arestarea lui Antonescu si predarea lui catre inamicii judeo-bolsevici. Nici o fapta buna nu ramâne nepedepsita!

 

M.A.M.: Deci, oricum, regele l-a tradat pe Antonescu, dar România nu a tradat-o?

C.L.: A tradat si România si haideti sa ne rezumam doar la ce nu poate fi contrazis de nimeni. În 23 august 1944, dupa amiaza, regele împreuna cu pucistii de la Palatul Regal, i-au arestat pe Ion si Mihai Antonescu si i-au predat comunistilor, cu care regele era înteles, iar comunistii români, prin grija lui Emil Bodnaras, viitorul înalt demnitar, i-a predat sovieticilor. Oare ce act este acela în care îl arestezi pe conducatorul statului si-l predai inamicului cu care esti în razboi, „pe viata si pe moarte”? Oare ce ar trebui sa faca un rege pentru ca opinia publica sa înteleaga ca a tradat? Dar haideti sa amintim cititorilor nostri înca un fapt grav de tradare prin minciuna regala. În seara loviturii de stat, regele a dat citire la radio unui Comunicat catre Tara. Adresându-se poporului si armatei, regele Mihai a afirmat explicit ca el a încheiat armistitiul cu puterile Aliate (SUA, Marea Britanie, URSS). Nici vorba! Armistitiul avea sa se încheie abia în noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova. În baza acestei minciuni regale, aprox. 180.000 de militari din armata României, aflati în lupta cu inamicul sovietic, au depus armele si au fost capturati de sovietici si internati în lagare infernale. Unii soldati au fost ucisi. Pe acestia, pe toti, ar trebui sa-i aiba pe constiinta regele Mihai. Acesta, oare, nu este tot un act de tradare? Când esti în fruntea statului, în situatii dramatice pentru tara, fiecare minciuna, aparent nevinovata, poate sa produca dezastre nationale. Atunci, în noapte, Mihai a savârsit minciuna, cu urmarile pe care le-am aratat si au mai fost si alte urmari, de mai mici dimensiuni.

 

M.A.M.: Dar de ce nu încheiase regele Mihai armistitiul?

C.L.: Acel armistitiu s-a negociat cu Aliatii timp de luni si luni de zile. Anul acesta am publicat carteaEforturi politico-diplomatice românesti de iesire din al doilea razboi mondial în lumina arhivei diplomatice a S.U.A. Cartea abordeaza multe aspecte importante ale acelor evenimente dramatice. Cititorii interesati o gasesc deocamdata doar în librariile lantului national „Diverta”. Sunt vreo 30 de librarii în toata tara, inclusiv doua la Sibiu si vreo sase în Bucuresti. Cred ca se poate procura si pe internet. În discutia noastra ma rezum sa spun pe scurt ca, în dimineata de 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu a primit mesaj de la sovietici ca accepta propunerea lui de armistitiu, care oferea României conditii mult mai bune, decât capitularea neconditionata pe care Aliatii au oferit-o reprezentantilor opozitiei române, dirijata din umbra de Iuliu Maniu. Antonestii au cerut audienta la rege pentru a-l anunta ca vor încheia armistitiul cu sovieticii si România va iesi din razboi, pastrând un teritoriu pe care sovieticii se angajau sa nu-l ocupe cu armatele. Constanta, Galati, Braila, Bucuresti, Ploiesti, Brasov si alte teritorii din centrul tarii urmau sa ramâna sub controlul exclusiv al armatei române. Sovieticii urmau sa actioneze militar împotriva inamicului german prin sudul si prin nordul acestui teritoriu care ramânea sub controlul guvernului si armatei României. Regele si complotistii din jurul sau nu au vrut ca armistitiul sa fie încheiat de Antonescu si l-au arestat. Predând România sovieticilor, regele a devenit important si si-a mentinut tronul si averile, iar complicii sai au ajuns în fruntea statului… Generalul Sanatescu, cel învinuit de a fi tradat în favoarea sovieticilor la Cotul Donului, a devenit prim-ministru, tradatorul Grigore Niculescu-Buzesti a devenit ministru de Externe etc. etc. Dar, nu i-a ajutat Dumnezeu sa fie fericiti cu tradarea lor, pentru ca în spatele tancurilor sovietice veneu judeo-bolsevicii care aveau sa preia puterea în România si „sa-i curete” de la conducere pe oamenii care au tradat la 23 august 1944 si sa se aseze pe scaunele lor…

 

M.A.M.: Dar de ce au oferit sovieticii conditii mai bune de armistitiu maresalului Antonescu decât negociatorilor regelui si lui Iuliu Maniu?

C.L.: Raspunsul la întrebarea dumneavoastra, domnule director Marinescu, l-a dat presedintele Consiliului Comisarilor Poporului din U.R.S.S., Viaceslav Molotov, care, în septembrie 1944, la Moscova, în cursul discutiilor cu delegatia României pentru încheierea armistitiului, a fost întrebat de Lucretiu Patrascanu cum se face ca Uniunea Sovietica ofera României, devenita aliata a URSS, conditii mai grele de armistitiu decât i-a oferit maresalului Ion Antonescu. Viaceslav Molotov a raspuns: „Maresalul Antonescu reprezenta poporul român, voi nu reprezentati pe nimeni!”

M.A.M.: Spunând un crestinesc „Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca pe principesa Ana de Bourbon-Parma”, va multumesc domnule profesor si va mai astept.

 

 

A consemnat Marius Albin Marinescu
Tags: Corvin Lupu interviu în Justitiarul  deces principesa Ana de Bourbon-Parma  dialog profesor universitar Corvin Lupu fostul rege Mihai

Pin It