I. CUVÂNT ÎNAINTE
Din punct de vedere istoric, Parlamentul, ca instituție, a intrat în practica foarte veche a statelor, de a aduna membrii unei comunități pentru a lua decizii ce privesc existența și dezvoltarea societății. Atribuțiile și importanța acestui for legislativ au cunoscut modificări radicale de-a lungul timpului. În decursul istoriei însă, cu toate transformările care s-au petrecut, Parlamentul, indiferent de denumirea pe care a purtat-o, a rămas o prezență constantă în viața politică a statelor.
În democrația ateniană antică, instituția principală o reprezenta Ecclesia sau Adunarea Poporului.
În Evul Mediu, monarhii au fost nevoiți să convoace adunări reprezentative, care să se ocupe de anumite probleme importante: de natură politică, financiară, judiciară sau militară. Aceste adunări au existat peste tot în Europa, fiind cunoscute sub diferite denumiri: State Generale (Franța), Cortesuri (Spania), Reichstag (în statele germane), Parlament (Anglia), Seim (Polonia), Zemski Sobor (Rusia), Dietă (Ungaria), Adunarea Țării (Moldova și Țara Românească) etc.
Istoria parlamentară în România începe cu anul 1831 când, în Țara Românească, a fost adoptat un act cu caracter constituțional denumit Regulamentul organic, aplicat, un an mai târziu, și în Moldova. Regulamentele organice au pus bazele parlamentarismului în Principatele Române.
Istoria parlamentarismului în România evidențiază dificultățile creării statului democratic românesc, în condițiile unei societăți preponderent rurale, care s-a despărțit de tradițiile sistemului feudal târziu și cu mare greutate. Începuturile sistemului parlamentar se leagă chiar de istoria formarii statului român modern, în condițiile în care prin Convenția de la Paris din 1858, realizată în baza Tratatului de la Paris din 1856, ce punea capăt Războiului Crimeii, se stabilea crearea pentru Valahia si Moldova a câte unei Adunări elective.
2021-06-07